Premierul, după ce Gazprom a redus livrările de gaze: Independența energetică este lucrul cel mai important

Premierul, după ce Gazprom a redus livrările de gaze: Independența energetică este lucrul cel mai important
Publicat: 12/09/2014, 17:50
Actualizat: 12/09/2014, 18:19

Victor Ponta a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă la Sibiu, dacă România este afectată de faptul că Gazprom a redus cu cinci la sută livrările de gaze, transmite corespondentul Mediafax.

„Ministrul Energiei a anunțat foarte clar că reducerea cu 5% a livrărilor de gaze dinspre Rusia nu afectează în acest moment în niciun fel consumul, nici industrial, nici casnic. Avem rezerve suficiente, dar este un bun prilej ca să înțelegem că independența noastră energetică, ca țară, mai pe românește să nu mai depindem niciodată de Gazprom, este lucrul cel mai important”, a declarat premierul.

El a afirmat că, în acest sens, trebuie exploatate toate resursele existente, „păstrând absolut toate standardele de protecție a mediului”.

„Păstrând absolut toate standardele de protecție a mediului, trebuie să ne exploatăm toate gazele pe care le avem, atât în Marea Neagră, cât și pe teritoriul României. Cred că este obligația mea și a tuturor oamenilor politici responsabili să explicăm, chiar dacă uneori suntem impopulari, că pentru România este esențial să ne folosim resursele noastre de gaze, în așa fel încât, pe viitor, când se mai supără Gazprom, să nu mai fie o știre că au oprit livrările, pentru că nu avem nevoie”, a completat premierul.

Grupul rus Gazprom a redus vineri cu 5% exporturile de gaze naturale către România față de nivelul planificat, fără ca autoritățile de la București să fie informate oficial, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

„Fluxurile de gaze naturale prognnozate a fi livrate din Rusia către România s-au redus vineri cu 5% față de ceea ce era planificat. Este vorba de cantități mici. Nu am fost informați oficial în legătură cu motivul acestei reduceri”, a afirmat Nicolescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal